Despre înmulțirea plantelor din grădină
Plantele se pot înmulți pe două căi: sexuată (prin semințe) și asexuată (vegetativă – prin intermediul diferitelor organe).
Înmulțirea pe cale sexuată se face cu ajutorul organelor specializate ale plantelor, cele mai importante momentele principale fiind polenizarea și fecundarea. Din combinarea a doi gameți rezultă zigotul – noua plantă în formă embrionară. Polenizarea se poate face cu polen propriu (autogamă) sau cu polen străin (alogamă). Folosirea înmulțirii între indivizi aparținând a două populații genetice diferite a dus și la efectul heterozis, încrucișare interrasială controlată pentru obținerea primei generații de plante F1 ( semințe hibride).
- Înmulțirea sexuată este practicată pe scare largă la speciile legumicole anuale și bianuale (fasole, salată, spanac, ridichi, morcovi, varză, castraveți, roșii, ceapă etc.)
- Are ca avantaje: rapiditatea obținerii semințelor, păstrarea lor mai bună într-un spațiu redus, coeficient mare de înmulțire, posibilitatea de mecanizare a semănatului etc.
- Producția legumelor obținute prin înmulțire sexuată (semințe) este influențată de calitatea semințelor, vechimea lor, puritatea, capacitatea de germinare)
Înmulțirea pe cale asexuată (vegetativă) se efectuează prin intermediul diferitelor părți ale plantelor (butași, bulbi, tuberculi, rizomi, drajoni, despărțirea tufelor).
Înmulțirea vegetativă este mai restrânsă și se aplică acelor plante care fie nu formează sămânța în condițiile țării noastre (usturoi, hrean), fie oferă oferă prin această cale o producție mai sigură, mai rapidă.
- Înmulțirea prin bulbi și bulbili – se practică la ceapă, usturoi, flori de primăvară – lalele, narcise, ghiocei.
- Înmulțirea prin tuberculi – se face la cartofi.
- Înmulțirea prin rizomi – se practică la revent, măcriș. Plantarea lor se poate face atât primăvara cât și toamna.
- Înmulțirea prin despărțirea tufei – se face la leuștean, tarhon etc.
- Înmulțirea prin butași – se întâlnește la tarhon, arbuști – coacăz, mur, agriș, viță de vie.
- Înmulțirea prin stoloni – se practică la căpșuni.
Lasă un răspuns